„În țările dezvoltate, controlul pentru a descoperi dacă fătul dezvoltă anomalii a devenit ceva obișnuit.” după cum scriu mai jos cercetătorii Elizabeth Ring Cassidy și Ian Gentles de la Institutul deVeber (The deVeber Institute). De cele mai multe ori se presupune – chiar e de așteptat – ca în cazul diagnosticării cu o boală genetică sau degenerativă, părinții să avorteze și să încerce din nou.
Părinții care au copii cu sindromul Down sau altele, sunt întrebați de ce nu au făcut testul sau de ce au continuat sarcina după diagnosticul negativ. Răspunsul pe care mulți îl pot da – copiii lor merită să trăiască și aduc bucurie și iubire în familie – nu stă în fața premisei conform căreia copiii cu dizabilități sunt mai puțin valoroși sau cu siguranță vor suferi și nu vor fi doriți. Mai mult, multă lume nu cunoaște dovezile conform cărora un avort după un control prenatal nu doar ia viața copilului nenăscut, dar îi afectează negativ pe părinți și pe ceilalți membrii ai familiei.
Recent, un studiu făcut cu privire la femeile care au trecut prin complicații serioase la naștere a ajuns la concluzia că femeile care au trecut printr-un avort în al doilea sau al treilea semestru al sarcinii din cauza anomaliilor fătului erau mai predispuse tulburărilor mentale decât femeile care au născut prematur.
Studiul la care au participat 170 de femei germane publicat în Arhivele Sănătății Mentale ale Femeii în 2009 (Archives of Women’s Mental Health) a concluzionat că 22% din femei erau diagnosticate cu o tulburarea psihologică după avort comparativ cu 18% din cele care nășteau un copil cu o greutate sub cea normală (mai puțin de 1500 grame – sau o naștere înainte de 32 de săptămâni) și 6% din femeile care duceau o sarcină la termen.
În timp ce între aceste grupuri de femei nu erau diferențe semnificative în ceea ce privește sănătatea mentală înainte de avort sau naștere, cercetătorii au observat o diferență după, femeile care au avortat având cea mai mare rată de tulburări psihologice. Mai mult, 16% dintre femeile care au făcut avort, prezentau tulburări psihologice 14 luni după, în comparație cu 7% în cazul femeilor care au născut înainte de termen și niciuna dintre femeile care au născut la termen.
Problemele găsite în rândul celor care au avortat includ tulburări cauzate de nivelul crescut al stresului, probleme cu mâncatul, tulburări emoționale, anxietate, predominând depresia și anxietatea în majoritatea timpului. Peste 64% din cele care au avortat au dezvoltat simptome post-traumatice, o concluzie care poate fi comparata cu a unui chestionar publicat în Monitorul Științei Medicale (Medical Science Monitor) unde 65 % din femeile care au raportat aceste simptome le-au atribuit avortului.
Acest studiu nu e primul care a examinat starea psihologică a femeii care a avortat după un control prenatal. În cartea lor, “Women’s Health After Abortion,” (Sănătatea femeii după avort) Ring Cassidy și Ian Gentles cercetează studiile disponibile asupra controlului prenatal, a legăturii cu avortul și impactului asupra părinților și alți membrii ai familiei.
Urmările avortului după diagnosticul prenatal negativ
Notă: Următorul paragraf este un extras din cartea Women’s Health After Abortion, de Elizabeth Ring Cassidy și Ian Gentles.
În țările dezvoltate, controlul pentru a descoperi dacă fătul dezvoltă anomalii a devenit ceva obișnuit. Cantitatea de informație genetică disponibilă s-a mărit enorm în ultimii ani de zile. În timp ce există un anumit număr de metode folosite pentru a face aceste teste, există pentru fiecare în parte pericolul unui diagnostic lipsit de precizie și în cazul unora dintre ele, pericolul de a răni fătul.
În deceniile anterioare, nu se punea accentul pe starea psihologică a femeii care avortează din cauza unui defect genetic descoperit după un control prenatal. Dar o schimbare semnificativă din ultimii ani este creșterea informației genetice disponibile cu privire la fiecare fetus în parte. Aceasta informație crește probabilitatea ca o femeie să avorteze la un stadiu avansat al sarcinii.
Părinți nepregătiți pentru consult
Femeile însărcinate și partenerii lor nu sunt pregătiți pentru vestea că poartă un fetus „defect”. Un avort făcut în grabă și sub presiune poate avea consecințe devastatoare, nu doar pentru părinți, dar și pentru ceilalți copii. Este suficient să fie informată femeia privind complicațiile și să i se ofere o alternativă în cazul în care testul este pozitiv [pentru un sindrom]?
De multe ori între personalul medical și femeia însărcinată este o discordanță privind rostul consultației. În timp ce personalul medical vede consultul ca pe un mod de a preveni nașterea copiilor „defecți”, femeile le fac pentru a se asigura că bebelușii lor sunt bine-sănătoși.
Pentru multe cupluri care așteaptă un copil, legătura dintre consultul prenatal și avort nu există inițial.
Chiar și când defectele din naștere și avortul se discută explicit, femeia însărcinată și partenerul ei nu leagă acest deznodământ de diagnosticul dat în urma consultului prenatal. 3 Asta se întâmplă în parte deoarece consilierii geneticieni nu le prezintă această legătură concret clienților.
În studiul ei privind efectele diagnosticului prenatal asupra dinamicii sarcinii, Barbara Katz Rothman a aflat că, în timp ce consultatul presupune că diagnosticului îi urmează avortul selectiv, foarte rar oferă informații privind procedurile avortului. Într-adevăr, unii nici nu includ discuția cu privire la avort în prima sesiune de consultări.
În plus, nu includ informații pozitive cu privire la copii cu nevoi speciale.
Sechelele întreruperii de sarcină din cauze genetice
În ciuda șocului și supărării resimțite după ce află că fătul are o anomalie, femeia însărcinată și partenerul ei sunt îndemnați să facă o întrerupere de sarcină rapid.
În spatele acestei grabe se află dorința doctorului de a evita complicațiile unei întreruperi de sarcină „târzie”.
Din cauza întârzierilor pe care le implică testele, avorturile pot interveni în al doilea și chiar al treilea semestru al sarcinii. În cadrul discuțiilor despre îngrijirile medicale, avortul în stadiile avansate ale sarcinii ridică probleme etice și legale.
În unul dintre studiile de la început, întreruperile de sarcină surveneau în primele 72 de ore după vestea că există o anomalie.
Această perioadă nu acordă suficient timp părinților pentru a se informa cu privire la cum se cresc copiii cu anomalia respectivă pentru a lua în considerare dacă țin sarcina.
Deși cuplurile nu cunosc multe cu privire la aspectele fiziologice ale avortului, știu cu atât mai puține despre suferința psihologică sau emoțională care însoțește sau îi urmează procedurii de avort.
În chestionarele conduse de două echipe de cercetare, toți subiecții studiului au considerat avortul a fi o experiență traumatizantă.
„Întreruperea sarcinii pe motiv de malformație a fătului este de obicei o experiență zdrobitoare și timpul necesar de adaptare poate fi prelungit.”
Acest lucru e adevărat pentru ambele cazuri, avortul din cauze genetice „din timp” și cel „târziu”.
Într-adevăr, pot fi cazuri în care un avort timpuriu poate cauza dificultăți mai mari decât un avort târziu. Subiectul unui studiu a declarat asta deoarece după o întrerupere timpurie „nu era niciun fetus pe care să-l vezi sau să-l ții”.
„Este posibil ca „intimitatea” diagnosticului după consultația prenatală din primului trimestru și avortul selectiv [genetic] să ducă la creșterea sentimentului de jale nerezolvat și fără drept de apel din moment ce puțină lume cunoaște pierderea acelei persoane”.
Cercetătorii oferă explicații diferite pentru acest fenomen. În aproape toate cazurile, întreruperile de sarcină din motive genetice interveneau după ce mama s-a atașat de făt, chiar dacă femeia a sperat să evite un asemenea atașament.
Multe dintre femeile care aleg sau sunt îndemnate să meargă la controlul prenatal sunt mai în vârstă și, așa cum speculează unii autori, pot să vadă asta ca pe o scădere a posibilității de a avea copii.
Alte cercetări speculează că „probabil asumare deciziei și responsabilitatea asociată cu avortul selectiv explică [sic] depresia mai severă care urmează [avortului]”.
Oricare ar fi motivul, „viitori părinți sunt rareori pregătiți… pentru nivelul traumei psihologice pe care o au după un avort selectiv, din considerente genetice.”
Intensitatea durerii
Mărimea și intensitatea durerii cauzate de pierderea suferită este surprinzătoare pentru multe cupluri.
Aproape jumătate din femei dintr-un studiu au avut simptome de doliu la șase luni după avort și aproape o treime au continuat doliul 13 luni după întreruperea de sarcină.
„Pierderea copilului poate cauza reacții de jale, comparabile celor după moartea unuia dintre soți, părinte sau copii”.
„Nici metoda prin care s-a întrerupt [sarcina], nici tipul de anomalie a copilului nu pare să fi afectat intensitatea jelii, femeile au jelit avortul și ca urmare a testului pe eșantion cronic și a amiocentezei.
Avorturile ca urmare a ultrasunetelor sau a serului matern testat pe foto-proteină alfa a cauzat „mai multă confuzie, amorțeală și prin urmare reacții de jale întârziate…”. Asta sugerează că „în cazul acestor proceduri relativ non-invazive, femeile nu se gândesc așa mult la posibilitatea detectării unei anomalii”.
Ca urmare a întreruperii sarcinii pe motive genetice, femeile trec prin doliu, au tulburări psihosomatice și sentimente de vină și furie, dar și caracteristicile specifice cazurilor când sarcina se termină abrupt și fătul moare – mama suferă când vede femei însărcinate sau nou-născuți, simte ca este încă însărcinată, simte mai multă presiune când se aproprie termenul sarcinii sau la aniversări.
Recuperarea poate lua un timp foarte îndelungat și, din cauza naturii avortului genetic, jalea poate fi acompaniată sau complicată de alți factori.
Sentimente de vină sau rușine intervin deseori după un avort genetic. Într-unul din studii, așa s-a întâmplat în cazul unei treimi din subiecți.
În cazul altui studiu, cercetătorii au descoperit că la mai mult de un an după avort, 31% din femeile care au întrerupt sarcina ca urmare a unei indicații datorată [condiției] fătului, au continuat să simtă vină și furie.
O formă de tulburarea mentală după un avort genetic este depresia.
Considerând negarea sentimentelor a unora dintre subiecții studiului, „incidența depresiei se poate situa la 92% în rândul femeilor și 82% în rândul bărbaților care au participat.”
În alt studiu cercetătorii au aflat că la șase luni după avort aproape jumătate din subiecți sufereau de depresie și anxietate și că 10 din 48 de femei primeau tratament psihologic.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că nu era doar fapt că femeile se simt ușurate că nu au dat naștere sau nu vor crește unui copil cu o anomalie.
„Femeile care întrerup o sarcină plănuită sau dorită din cauza unui diagnostic prenatal, constituie un grup de risc, vulnerabil depresiei și înstrăinării sociale.”
Copiii din familie
Avortul din motive genetice poate avea un impact negativ pe copiii născuți anterior ai cuplului. Deși inițial nu este un factor care contribuie la luarea deciziei, avortarea unui frate poate avea consecințe afective pentru copiii din familie. Copiii sunt afectați de anxietatea părinților și pot reacționa la lipsa unui bebeluș ( de a cărui prezență ar fi fost conștienți din a patra sau a cincea lună de sarcină). Chiar și copiii foarte mici reacționează la suferința părinților și au dificultăți în a înțelege și a se confrunta cu urmările.
În prezența vieții prenatale, copiii mici nu fac diferența dintre făt și bebeluș. Diferența dintre cele două este un concept din punct de vedere medical și social, iar copiii nu o pot înțelege cu ușurință din cauza abordării concrete pe care o au asupra lumii. Într-un studiu, părinții au adoptat una din trei abordări pentru a le spune copiilor lor despre avort. Prima a fost o explicație parțială care evita să discute faptul că a fost o alegere. Copiii cărora li s-a spus asta, au exprimat durere, regret, iar unul din ei a scris un eseu despre eveniment ca fiind cel mai rău lucru care i s-a întâmplat.
Părinții copiilor foarte tineri care nu le-au spus nimic au observat schimbări de comportament, cum ar fi regresia capacității motrice. Părinții care au ales a treia opțiune – să ofere o explicație completă – nu au considerat că asta rezolvă problema. Din contră, au observat reacții pronunțate și cutremurătoare.
Un cercetător a declarat că „ avortul poate produce o fractura adâncă, subtilă (și adesea permanentă) în relația de încredere care exista între părinți și copii.”
Un număr de supraviețuitori ai „sindromului post-avort” au fost identificați și demonstrau „că există numeroase conflicte generate de aceste situații care au impact asupra individului și a societății”.
Părerea publicului versus a specialiștilor în medicină
În prezent, în cadrul opiniei publice, se pare că există un decalaj între acceptarea testării fătului pentru boli și acceptarea întreruperii sarcinii în cazul fătului cu afecțiuni. Când unui grup similar de adolescenți canadieni li s-au prezentat rezultatele complete ale testelor prenatale, s-a descoperit că „femeile se opun consecvent avortului în comparație cu bărbații și că ambele sexe se opun avortului în termeni absoluți în număr considerabil.”
Alți cercetători declară că „personalul medical au o atitudine mult mai pozitivă în cazul unui avort datorat anomaliilor fătului decât oamenii simpli.”
În circumstanțele actuale, asta ar putea duce la stimularea serviciilor decât să răspundă unei nevoi observabile.
Diagnosticul prenatal, deja acceptat ca parte a obstetricii medicale, se extinde pentru a îngloba mai multe afecțiuni, tulburări și trăsături de personalitate. Cu toate aceste noi posibilități de avort a sarcinilor afectate, intervin probleme în ce privește consimțământul în cunoștință de cauză, cât și posibila constrângere sociala de a avorta.
Daca femeile avortează în urma presiunii medicale, atunci decizia lor este conflictuală și reprezintă o violare a autonomiei personale. Un cercetător întreabă: „Consultația genetică a fetusului împuternicește femeia sau amenință autonomia ei? Pentru a răspunde acestei probleme trebuie să formulăm o perspectivă feministă asupra investigației genetice și posibil să legiferăm protecția femeii în timpul îngrijirii pre-natale.”
Mai mult, este o preconcepție negativa în mediul medical privind copii cu aceste condiții. Informația nu este echilibrată, puține informații favorabile copiilor cu nevoi speciale fiind disponibile.
Concluzie
Testele pre-natale se extind rapid, fiind mereu descoperiți noi markeri (secvență de gene despre care se știe unde sunt localizate pe cromozon și în urma studiilor s-a aflat că anumite combinații de secvențe influențează riscul de a purta anumite boli) și femeile fiind îndemnate să le facă. Se pare că e o mare presiune pusă pe mame pentru a întrerupe sarcina dacă se găsește o anomalie.
Cuplurile nu sunt pregătite pentru emoțiile negative care urmează frecvent acestor teste. Nu sunt nici informați despre ajutorul disponibil pentru creșterea copiilor cu dizabilități. Pentru o alegere în cunoștință de cauză, femeilor și partenerilor lor trebuie să li se spună despre impactul avortului asupra lor și a celorlalți copii ai lor, și trebuie de asemenea să aibe informații despre îngrijirea copiilor cu nevoi speciale.
~~~
Fragmente din acest articol au fost extrase din cartea “Women’s Health After Abortion: The Medical and Psychological Impact,” de Elizabeth Ring-Cassidy și Ian Gentles de la The deVeber Institute for Bioethics and Social Research. Capitole din carte sunt disponibile aici.
Citate
1. Green JM. Obstetricians’ views on prenatal diagnosis and termination of pregnancy: 1980 compared with 1993. British Journal of Obstetrics and Gynaecology 1995 March;102(3):228-232, p. 231; and Mander R. Loss and Bereavement in Childbearing. Oxford: Blackwell Scientific Publications, 1994, p. 44.
2. Mander., op. cit., p. 44.
3. Jones OW, Penn NE, Shuchter S, Stafford CA, Richards T, Kernahan C, Gutierrez J, Cherkin P. Parental response to mid-trimester therapeutic abortion following amniocentesis. Prenatal Diagnosis 1984;4:249-256, p. 250.
4. Rothman Barbar Katz. The Tentative Pregnancy: How Amniocentesis Changes the Experience of Motherhood. Revised. New York: W.W. Norton and Company, 1993, pp. 36-47; and Kolker A, Burke BM. Grieving the wanted child: Ramifications of abortion after prenatal diagnosis of abnormality. Health Care for Women International 1993 November-December; 14(6):513-26, p. 515.
5. Rayburn WF, Laferla JJ. Mid-gestational abortion for medical or genetic indications. Clinics in Obstetrics and Gynaecology 1986:13-71-82, p. 72; Rothman, op. cit, p. 1194; and Blumberg BD, Golbus MS, Hanson KH. The psychological sequelae of abortion performed for a genetic indication. American Journal of Obstetrics and Gynecology 1975;122:799-808, p. 806.
6. Green, op. cit; and Hunfeld JAM, Wladimiroff JW, Passchier J, Venema-Van Uden MU, Frets, PG, Verhage F. Emotional reactions in women in late pregnancy (24 weeks or longer) following the ultrasound diagnosis of a severe or lethal fetal malformation. Prenatal Diagnosis 1993;13:603-612, p. 603.
7. Donnai P, Charles N, Harris R. Attitudes of patients after “genetic” termination of pregnancy. British Medical Journal 1981;282:621-622, p. 622.
8. Boss JA. First trimester prenatal diagnosis: Earlier is not necessarily better. Journal of Medical Ethics 1994;20:146-151, p. 147. and Kolker, op. cit.
9. White-Van Mourik MCA, Connor JM, Ferguson-Smith MA. The psychological sequelae of a second trimester termination of pregnancy for fetal abnormality over a two year period. Birth Defects: Original Articles Series 1992;28:61-74, p. 71; and Zeanah CH., Dailey JV, Rosenblatt MJ, Saller, DN Jr. Do women grieve after terminating pregnancies because of fetal abnormalities? A controlled investigation. Obstetrics & Gynecology 1993;82:270-275, p. 275.
10. Rayburn, op. cit.; and Blumberg, op. cit.
11. Kolker, op. cit.; Rothman, op. cit.; and Black RB. A 1 and 6 month follow-up of prenatal diagnosis patients who lost pregnancies. Prenatal Diagnosis 1989;9:795-804, p. 801.
12. Seller M, Barnes C, Ross S, Barby T, Cowmeadow P. Grief and mid-trimester fetal loss. Prenatal Diagnosis 1993;13:341-348, p. 344.
13. Boss, op. cit.
14. Lorenzen J, Holzgreve W. Helping parents to grieve after second trimester termination of pregnancy for fetopathic reasons. Fetal Diagnosis and Therapy 1995 May-June;10(3):147-56, p. 154.; Kolker, op. cit.; and Seller, op. cit.
15. Lorenzen, op. cit.
16. Kolker, op. cit; Iles S, Gath D. Psychiatric outcome of termination of pregnancy for foetal abnormality. Psychological Medicine 1993 May;232:407-13, p. 407.
17. Blumberg, op. cit.
18. Boss, op. cit.
19. Kolker, op. cit.
20. Iles, op. cit.
21. Seller, op., cit.; and Mander, op. cit.
22. Zeanah, op. cit.; and Kolker, op. cit.
23.White-Van Mourik, op. cit.
24. Iles, op. cit.; Seller, op. cit.
25. Kolker, op. cit.; White-Van Mourik, op. cit.
26. Jones, op. cit.; Iles, op. cit.
27. Iles, op. cit.
28. Donnai, op. cit; Blumberg, op. cit.
29. Blumberg, op. cit.
30. Lloyd J, Laurence KM. Sequelae and support after termination of pregnancy for fetal malformation. British Medical Journal 1985;290:907-909, p. 908.
31. Iles, op. cit.; Mander, op. cit.
32. Donnai, op. cit.
33. Furlong RM, Black RB. Pregnancy termination for genetic indications: the impact on families. Social Work in Health Care 1984, Fall;10(1):17-34.
34.Garton J. The cultural impact of abortion and its implications for a future society. In: Mannion M, editor. Post-Abortion Aftermath. Kansas City: Sheed and Ward, 1994: 8899; p. 91.
35. Ney P, Peeters A. Hope Alive: Post Abortion and Abuse Treatment. A Training Manual for Therapists. Victoria, B.C.: Pioneer Publishing, 1993; pp. 29-33.
36. Curtis M, Standing L. The decision to abort: No sex-role bias, and little enthusiasm. Social Behavior & Personality. 1992;20(4):237-242, p. 239.
37. Drake H, Reid M, Marteau T. Attitudes towards termination for fetal abnormality: comparisons in three European countries. Clinical Genetics 1996 March;49(3):134-40, p. 139.
38. Feitshans IL. Legislating to preserve women’s autonomy during pregnancy. Medical Law (South Africa) 1995;14(5-6):397-412, p. 397.
39. Mander, op. cit.
Aflați mai multe:
Elliot Institute Legislation
Institutul Elliot a făcut o cerere pentru o legislație care să ceară responsabilizarea în fața legii a clinicilor de avort care nu verifică dacă mama este obligată sau forțată să avorteze (inclusiv pentru avorturi aproape de termen sau ca urmare a unui diagnostic negativ al fătului). Se știe că [aceste cazuri] pun la risc sănătatea mintală a femeilor. Pentru mai multe informații cu privire la legislație, accesați pagina aici.
Sursă: The Unchoice
